Dansul și recrutarea ce au ele în comun? Din punctul meu de vedere ambele sunt matematică.

M-am apucat de dans acum 6 ani odată cu venirea mea în București și tot acum 6 ani cariera mea s-a concentrat în zona de resurse umane.

Mereu am fost surprinsa pentru evoluția avut în sfera dansului și totodată mi s-a spus că până la urmă te naști cu asta. Ori ai talentul ori nu-l ai! Insă țin să menționez că nu este adevărat.

Dansul și recrutarea le-am învățat în același timp cu pași mărunți asemenea unei formule matematice pe care apoi o aplici și nu-ți iese. Te întorci la ea cu aceeași abordare și tot nu iese. Apoi e zicala aceea celebră:

Faci același lucru așteptând să ai rezultate diferite.

Practica si muncă au de câștigat în fața talentului. Așa cum arată și video-ul meu înainte și după.

https://vm.tiktok.com/ZMYYGeDg3/

In decursul celor 6 ani am crescut de la pași mici la pași mai complicați. Cu cât înveți mai mult cu atât te simți m-ai nesigur pe ține ești din ce în ce mai critic cu ține și vrei să știi din ce în ce mai bine.

Nu mă consider perfectă în dans însă consider că am ajuns la nivelul în care să-mi facă plăcere să dansez și să expun cu drag aceste videoclipuri.

Același lucru îl pot spune și despre recrutare, nu mă consider poate cel mai bun recrutor sau cel mai bun om de HR, însă experiența acumulată în timp și satisfacția avută în momentul unei plasări corecte m-au făcut să spun că îmi iubesc meseria la fel de mult cum este și dansul.

Până la urmă ce au în comun dansul și recrutarea? Ambele necesită:

Matematică (1)

Aplicarea unei formule matematice. Dacă ai un rol pentru care dai 10 telefoane șansele să obții un interviu se diminuează la minim 2 persoane si de aici există un mare risc să nu trimiți niciun candidat mai departe către client. Dacă dai 20 de telefoane atunci poți să ai 4 persoane la interviu și poate o recomandare pe lista scurtă.

La fel și în dans. Nu este suficient să te duci la un curs de dans de 2 ori pe săptămână întrucât dacă nu practici în afară orelor de curs șansele să se întipărescă acele mișcări astfel încât corpul tău să le facă involuntar, sunt foarte mici.

Perseverența(2)

Cum adică știi din primele 10 minute dacă o să plasezi acel candidat?

Nu m-a înțeles nimeni când am spus aceste cuvinte, însă așa este.

In timp, în practică după sute de interviuri după sute de discuții atât cu candidați cât și cu angajatori pur și simplu se formează din reflex, un feeling pe care nu ți-l poate explica, însă din primele 10 minute într-o conversație telefonică pot să-mi dau seama dacă candidatul meu este potrivit pentru client.

Cu timpul ajungi să intri în contact cu diferite tipologii de oameni, mintea ta le clasifică involuntar și în momentul în care ai un call de calibrare cu un client în care acesta îți explică care este nevoia lui mintea ta caută soluții, din baza de candidați cu care tu deja ai interecționat. Deja te gândesti la o recomandare. Nu e doar experiență, nu e doar pasiune ci pur și simplu știi.

În dans, cu trecerea timpului corpul tău memorează involuntar acele mișcări repetate în sala de curs iar în momentul în care observi pe cineva pe ringul de dans știi dacă vei avea sau nu vei avea un dans corect cu acea persoană doar uitându-te la mișcările pe care le face.

Devii mai bun ,te cunoști mai bine, ești  stăpân pe mișcările tale și pe corpul tău drept urmare si dansul curge asemenea unii discuții de recrutare. Nu mai este nevoie să pui întrebările banale, întrebările cheie ci pur și simplu discuția curge iar tu știi exact dacă ai partenerul potrivit în dans sau dacă ai candidatul potrivit.

Emoție(3)

Într-un proces de recrutare întotdeauna există un triunghi: candidat, client, companie de recrutare.

Ori cât de sigură ești pe recomandarea ta către un client în calitate de recrutor, și oricât de bine a decurs discuția în cadrul interviului există posibilitatea ca tu să faci chimie cu acea persoană însă clientul tău să nu facă sau invers.

Întotdeauna stai cu emoții:

• Dacă ajunge la timp la interviu chiar dacă tu îl ajuți și îl pregătește în prealabil;
• Dacă apucă să povestească clientului toate lucrurile faine pe care ți le-a povestit și ție și cu care pe tine te-a convins;
• Dacă prestația lui de interviu va fi la fel de bună căa cea pe care a avut o cu tine.

La fel și în dans, ori cât de sigur ești pe ține la un moment dat tot îți transpiră mâinile în fața unui partener cu mai mulți ani de experiență decât tine, coregrafia pe care ai învățat-o la curs parcă se pierde când muzică pornește și tot așa.

Riscul și asumarea (4)

În cadrul unui proces de recrutare am menționat de existența acestui triunghi: candidat, compania de recrutare, client. Primesc adesea întrebarea din partea candidatului:

• Ce decizie să iau?
• M-am înțeles bine cu clientul totul este minunat, pare să fie jobul pe care îl caut însă dacă nu mă acomodez, dacă nu dau rezultatele pe care le cred și pe care le promit?

Adesea primesc întrebări din partea clientului:

• Candidatul X pare persoană pe care o căutăm, însă ar fi câteva aspecte de care nu sunt sută la sută sigur?
• Dacă îl iau de la locul de muncă în care este acum de atâția ani și nu se înțelege cu echipa?
• Dacă trecerea de la produsul x la produsul y îl va demotiva pentru că nu va avea rezultate imediat?
• Ce decizie să iau?
• Sa mai vad alți candidați?

Cu toată experiența mea am răspuns întotdeauna că nu există răspunsul corect la această întrebare. În orice proces de recrutare îți asumi un risc, toată lumea își asumă un risc:

• Candidatul că face o schimbare,
• Clientul că primește un om nou în echipă,
• Compania de recrutare poate munci de 2 ori dacă clientul și candidatul nu au făcut click și atunci este nevoie să facă o înlocuire.

Cu toții ne asumăm un risc însă la final ne bucurăm de rezultat el unul pozitiv fie negativ.

În dans riscul pe care ți-l asumi este acela de a te face de rușine în momentul în care nu ești sigur pe mișcările tale într-un loc public, de ați dori să evoluezi încercând să exersezi cu persoane care au mai multă experiență decât tine însă din lipsa de încredere există posibilitatea să dansezi  rău sau pur și simplu riscul de a te accidenta.

Dar până la urmă la urmă lucrurile frumoase nu se întâmplă din zona de confort.

 Bucuria de la final (5)

Fie că este un proces de recrutare care a decurs și s-a încheiat cu succes și cele 3 părți ale triunghiului menționat mai sus sunt fericite fie că este vorba de finalul unei melodii în care pașii au ieșit, chimia a existat și dansul a curs de la sine bucuria de la final e un sentiment care nu poate fi înlocuit de nimic altceva. Pur și simplu îl trăiești.

Cine ar fi crezut că dansul și recrutarea au atâtea în comun😊 vă las mai jos un link cu evoluția mea de la începutul primii lor pași de dans și astăzi.

https://vm.tiktok.com/ZMYYGeDg3/